Țara de origine pe etichetă: când e obligatorie

Țara de origine pe etichetă este informația care spune de unde provine alimentul sau, la unele produse, de unde provin ingredientele lui principale. În Uniunea Europeană este obligatorie doar pentru anumite categorii și pentru situațiile în care omiterea ei ar putea induce consumatorul în eroare. La celelalte alimente, producătorul poate să o ofere voluntar, dar nu are obligația.

Mulți cumpărători presupun că „produs în România” sau o adresă din România arată originea ingredientelor, ceea ce nu este adevărat. Mai jos vezi la ce produse se cere originea, cum se citește codul de pe ouă, ce diferență este între locul fabricării și locul de proveniență a materiei prime și cum eviți formulările înșelătoare.

La ce alimente este obligatorie țara de origine?

Este obligatorie la fructele și legumele proaspete, la carnea proaspătă sau congelată de vită, porc, oaie, capră și pasăre, la pește și produse ale pescuitului, la miere, la uleiul de măsline extravirgin și la ouă. La carne se cere o precizare mai detaliată decât țara.

Lista poate fi completată de legislații naționale sau de reguli specifice unor produse. Pentru orice produs care nu este pe listă, regula generală rămâne cea a informării corecte.

Cum citești codul de pe ouă?

Pe fiecare ou de categoria A se imprimă un cod, iar pe ambalaj apare și originea. Primul cifră arată sistemul de creștere: 0 pentru ecologic, 1 pentru crescute în aer liber, 2 pentru crescute pe sol (în hală) și 3 pentru cele din baterii de cuști. Urmează două litere cu țara, de exemplu RO pentru România, apoi un număr de identificare a fermei.

Codul îți permite să urmărești oul până la producător și să compari sistemele de creștere. Asta nu spune nimic despre diferențe nutriționale mari, dar îți arată cum au fost crescute păsările. Pentru alte aspecte legate de ouă, vezi și materialul despre ouă și colesterol.

Sfat: dacă vezi un ou cu codul 3, înseamnă creștere în baterii de cuști îmbunătățite. Codul 0 sau 1 indică un sistem cu mai mult spațiu și, după caz, acces în aer liber.

Care e diferența dintre loc de fabricare și origine?

Locul de fabricare arată unde a fost prelucrat produsul, iar originea arată unde au fost obținute materiile prime. Un biscuit „fabricat în România” poate avea făină din altă țară, iar un iaurt ambalat acolo poate conține lapte de altă proveniență.

Dacă pe ambalaj apare o mențiune de origine, de exemplu steagul unei țări sau expresia „din România”, iar ingredientul principal vine din altă parte, legislația cere să se indice și originea reală a acelui ingredient. Regula urmărește să elimine impresia falsă de produs local. Totuși, ea se aplică ingredientului principal, nu tuturor ingredientelor.

Ce înseamnă „amestec de miere din UE și din afara UE”?

Înseamnă că mierea a fost obținută prin combinarea unor loturi de provenințe diferite, fără să se precizeze proporția sau țările exacte. Pe ambalaj apare o formulare standard, ca „amestec de miere din UE și din afara UE”.

Dacă vrei miere dintr-o zonă anume, caută mențiunea unei singure țări sau a unei regiuni. Un apicultor local îți poate arăta stupii sau butoiul din care a luat mierea. Pentru comparații între miere, zahăr și alte îndulcitori, vezi articolul despre zahărul brun, miere și siropuri.

Cum citești originea la fructe și legume

La raft, originea apare pe etichetă sau pe un indicator lângă produs. Pentru alimentele vândute în vrac, comerciantul trebuie să afișeze țara. Dacă vezi doar „UE”, cere lămuriri, pentru că regula cere de obicei o țară concretă.

Când poate induce în eroare o mențiune de origine?

O mențiune induce în eroare atunci când sugerează o proveniență pe care produsul nu o are. Cazurile frecvente sunt denumirile care sună a loc („Brânză de munte”, „Pâine ca la țară”), imaginile cu câmpuri verzi sau steaguri și adresa producătorului pusă în prim-plan.

Diferența dintre o denumire comercială și o indicație protejată e importantă. Doar sigla oficială garantează o legătură reală cu un loc, așa cum explică articolul despre DOP, IGP și STG. Pentru alte formulări de marketing, citește materialul despre cuvintele „natural”, „tradițional” și „de casă”.

Cum folosești informația de origine?

Folosești originea ca pe un criteriu printre altele: prospețime, sezon, preferință pentru produse locale, transport mai scurt. Ea nu garantează în sine calitatea sau siguranța, deoarece alimentele din toate țările UE respectă aceleași reguli de siguranță.

Dacă preferi produse locale, cauți origine „România” la carne, ouă și legume, iar la produsele procesate te uiți la ingredientul principal. Pentru restul informațiilor din tabel, rămâi la ghidul principal despre eticheta nutrițională.

Pe aceeași temă, citește și porția de pe etichetă și valorile la 100 g: cum compari corect.